Aurel Vlaicu

Aurel Vlaicu (n. 6/19 noiembrie 1882, Binţinţi, lângă Orăştie, judeţul Hunedoara - d. 13 septembrie 1913, Băneşti, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei române şi mondiale. În cinstea lui, comuna Binţinţi se numeşte astăzi Aurel Vlaicu.

Biografie

 A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”, luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902.

 Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi la Ludwig-Maximilians-Universität München, în Germania, obţinându-şi diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel în Rüsselsheim.

 În 1908 se întoarce la Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei.

 Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria.

 Concursul a reunit între 23 şi 30 iunie 1912 42 piloţi din 7 ţări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi printre care si Roland Gaross, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan şi românul Vlaicu. În cel mai cunoscut ziar vienez, Neue Freie Presse, se găseau următoarele rânduri despre zborurile lui Vlaicu:

 "Minunate şi curoajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care şade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) maşina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplatea pe român cu ovaţii furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit.”

 La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord.

 În anul următor prietenii săi Magnani şi Silişteanu finalizează construcţia avionului Vlaicu III, şi cu ajutorul pilotului Petre Macavei efectueaza câteva zboruri scurte. Autorităţile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupaţiei germane, avionul este expediat la Berlin. A fost văzut ultima dată în anul 1940.