Emil Cioran s-a născut la Răşinari, judeţul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox şi consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneţia de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraş. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autorităţile Austro-Ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.
După studii clasice la liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din Bucureşti. A fost coleg cu Constantin Noica şi elev al lui Tudor Vianu şi Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, şi mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinereţe a arătat înclinaţie spre agnosticism, apărându-i evidentă "incovenienţa existenţei". În timpul studenţiei a fost în mod deosebit influenţat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages şi Martin Heidegger, precum şi de filozoful rus Lev Şestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În 1933 obţine o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann şi Ludwig Klages.
Primele volume
Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi şi premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la faţă a României (1936), Lacrimi şi Sfinţi (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la faţă a României a fost autocenzurat în ediţia a doua aparută la începutul anilor '90, autorul însuşi eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, "pretenţioase şi stupide".
Nevoia resimţită atunci de generaţia tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraţionaliste, care din păcate a culminat într-un extremism de dreapta, a influenţat viziunea tânărului Cioran. Deşi nu a fost niciodată membru al Mişcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente.[1] Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler şi justifică provocator Noaptea cuţitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie şi ruşine, această viziune[2], ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereţii, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.
Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul "Andrei Şaguna" din Braşov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei, a cărei variantă definitivă (rămasă inedită până în 1991) va fi încheiată în 1945, când se stabileşte definitiv în Franţa.
Opera franceză
În 1937 Emil Cioran pleacă în Franţa cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti. După o scurtă întoarcere în ţară (două luni) în 1940, el părăseşte pentru totdeauna România şi se stabileşte la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conţinutul lor, dar şi pentru stilul plin de distincţie şi fineţe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard - editură care va publica mai târziu majoritatea cărţilor sale - prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincţiile literare care i-au fost atribuite.
Epuizând încă din tinereţe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme gândirea sistematică şi speculaţiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale. "N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzaţiilor mele", va constata mai târziu. Din eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tânăr gânditor din anii treizeci, influenţat de mişcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români descopereau gândirea existenţialistă (sub varianta ei românească, cu accente creştine şi mistice, "trăirismul").
Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingenţa fiinţei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârşitul civilizaţiei, ameninţarea Răului, refuzul consolidării prin credinţă, obsesia absolutului, viaţa ca expresie a exilului metafizic al omului etc. Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoaştea bine din vastele sale lecturi şi mai ales din autorii şi memorialiştii perioadelor de decadenţă, de unde reflecţiile marcat gnostice şi antimoderniste, oarecum în linia spengleriană, asupra destinului omului şi civilizaţiei. Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile şi nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin obiectivare de sine, producţie şi reproducţie irepresibilă, exces de autoanaliză, de transparenţă şi prin triumful artificialului.
Ironia destinului a vrut ca Emil Cioran să devină celebru tocmai în limba franceză, ale cărei constrângeri le repudiase în tinereţe. Dacă idiomul francez i-a potolit excesele şi i-a dăruit secretul formei şi al formulării, rădăcinile sale româneşti i-au procurat seva care a dat strălucire operei sale.
Citate reprezentative
Între o palmă şi o jignire, suportăm întotdeauna mai bine palma. - Ecartèlement
E lucru de mirare că perspectiva de a i se scrie biografia n-a descurajat pe nimeni de la ideea de a avea o viaţă. - Syllogismes de l’amertume
Toate apele au culoarea înecului. - Syllogismes de l’amertume
Singurătatea nu te învaţă că eşti singur, ci singurul. - Amurgul gândurilor
Speranţa e o virtute a sclavilor. - Précis de décomposition
Este evident că Dumnezeu era o soluţie şi că nu vom mai găsi niciodată o alta la fel de satisfăcătoare. - Cahiers
Obiecţie împotriva ştiinţei: această lume nu merită să fie cunoscută. - Syllogismes de l’amertume
Suntem toţi nişte farseuri: supravieţuim problemelor noastre. - Syllogismes de l’amertume
Nu scrii pentru că ai ceva de spus, ci pentru că vrei să spui ceva. - Ecartèlement
Gânditorul de primă mână meditează asupra lucrurilor; ceilalţi, asupra problemelor. - De l'inconvénient d'être né
N-ar trebui să scriem cărţi decât pentru a spune în ele lucruri pe care n-am îndrăzni să le mărturisim nimănui. - De l'inconvénient d'être né
La Zoo. Toate animalele au o ţinută decentă, cu excepţia maimuţelor. Simţi că omul e pe-aproape. - Ecartèlement
Să fi comis toate crimele, cu excepţia aceleia de a fi tată. - De l'inconvénient d'être né
Dacă am putea să ne vedem cu ochii celorlalţi, am dispărea într-o clipită. - De l'inconvénient d'être né
O civilizaţie începe să decadă în momentul în care viaţa devine unica ei obsesie.
Vin dintr-un colţ de Europă unde efuziunile, lipsa de reţinere, confesiunea, mărturisirea imediată, nepoftită, impudică sunt de rigoare, unde toţi ştiu totul despre toată lumea, unde viaţa în comun se reduce la o spovedanie publică, unde secretul este de neimaginat, iar volubilitatea frizează delirul. E suficient pentru a explica de ce n-am putut rezista fascinaţiei unui om de o discreţie supranaturală.
Mărturisesc că am privit cândva ca pe-o ruşine apartenenţa la un popor oarecare, la o colectivitate de învinşi, cu origini asupra cărora nicio iluzie nu-mi era permisă. - Ispita de a exista
Opinii, da; convingeri, nu. Acesta e punctul de plecare al mândriei intelectuale. - Aveux et anathèmes
Nu are convingeri decât acela care n-a aprofundat nimic. - De l’inconvénient d’être né
Nu merită să te sinucizi, deoarece o faci întotdeauna prea târziu. - Syllogismes de l’amertume
O particularitate onomastică: iniţiala M.
Curând după debutul francez, Cioran începe să-şi semneze volumele E.M. Cioran. Destui au presupus că iniţiala M. trebuie să reprezinte comprimarea unui prenume francez sau românesc, probabil Michel sau Mihai. În realitate, iniţiala "M." din semnătura sa de autor nu comprimă nicidecum un prenume real şi a fost adoptată de filozof exclusiv din raţiuni fonetice şi de reprezentare. După cum avea să-i relateze în 1984 prietenei şi traducătoarei sale Sanda Stolojan, în limba franceză prenumele Emile are o rezonanţă calină, în totală opoziţie cu caracterul scrierilor sale. E. Cioran ar fi sunat nepotrivit. Astfel - consemnează Sanda Stolojan în jurnalul său parizian, Nori peste balcoane - s-a gândit la E.M. Forster şi a adoptat iniţiala. Aceasta e originea reală a literei M. Misterul a născut însă o neînţelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii de dicţionar şi articole de enciclopedie menţionând încă şi astăzi existenţa unui ipotetic prenume Mihai sau Michel al filozofului. (Cf. Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian, Bucureşti, ed. Humanitas, 1996, p. 191.)
Post scriptum de dincolo de moarte
După moartea Simonei Boué, prietena de o viaţă a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitaţie şi valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curţii de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviinţă. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja aparute, se află şi un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câţiva ani din perioada ulterioară lui 1972 (anul în care se opresc Caietele sale), document de un excepţional interes pentru editori şi cititori, şi probabil ultima scriere inedită a filozofului.
Opera în limba română
Pe culmile disperării, Bucureşti, 1934
Cartea amăgirilor, Bucureşti, 1936
Schimbarea la faţă a României, Bucureşti, 1936
Lacrimi şi sfinţi, Bucuresti, 1937
Amurgul gindurilor, 1940
Îndreptar pătimaş, ed. Humanitas, Bucureşti, 1991
Singurătate şi destin (antologie de texte îngrijită de Dan C. Mihăilescu, cu articole publicate în presa interbelică), ed. Humanitas, Bucureşti, 1992
Scrisori către cei de-acasă, ed. Humanitas, Bucureşti, 1995
Mon pays/Ţara mea (scris în franceză, textul apare pentru prima oară în România, în volum bilingv), ed. Humanitas, Bucureşti, 1996
Opera în limba franceză
Volume de autor
Œuvres (Opere complete), éd. Yves Peyré, Paris, Gallimard, 1997, 1999, 2001, 2003
Précis de décomposition (Tratat de descompunere), Paris, Gallimard, 1949
Syllogismes de l'amertume (Silogismele amărăciunii), Paris, Gallimard, 1952
La Tentation d'exister (Ispita de a exista), Paris, Gallimard, 1956
Histoire et utopie (Istorie şi utopie), Paris, Gallimard, 1960
La Chute dans le Temps (Căderea în timp), Paris, Gallimard, 1964
Le Mauvais Démiurge (Demiurgul cel rău), Paris, Gallimard, 1969
De l'inconvénient d'être né (Despre neajunsul de a te fi născut), Paris, Gallimard, 1973
Écartèlement (Sfârtecare), Paris, Gallimard, " Les essais " (Eseurile), 1979
Exercices d'admiration: essais et portraits (Exerciţii de admiraţie: eseuri şi portrete), Paris, Gallimard, 1986
Aveux et anathèmes (Mărturisiri şi anateme), Paris, Gallimard, 1986.
Le Livre des leurres (Cartea amăgirilor), 1936, trad. Grazyna Klewek, Thomas Bazin, Paris, Gallimard, 1992.
Bréviaire des vaincus (Breviarul învinşilor), 1940-1944, trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 1993.
L'âge d'or (Vârsta de aur), Châteauroux, 1995 (eseu din Histoire et utopie)
Anthologie du Portrait. De Saint-Simon à Tocqueville (Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville), Paris, Gallimard, 1996.
Cahiers (Caiete), 1957-1972, cu o prefaţă de Simone Boué, Paris, Gallimard, 1997.
Solitude et destin (Singurătate şi destin), trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 2004 (culegere cuprinzând articolele publicate în presa românească între 1931 şi 1943)
Des Larmes et des Saints (Lacrimi şi sfinţi), 1937, traducere din limba română şi prefaţă de Sanda Stolojan, Paris, L'Herne, 1986
Sur les cimes du désespoir (Pe culmile disperării), 1933, trad. André Vornic, Christiane Frémont, Paris, L'Herne, 1990
Cahier de Talamanca (Caietul de la Talamanca), 1966, Paris, Mercure de France, 2000.
Ébauches de vertige, (Schiţe de vertij), Paris, Gallimard, 2004 (extras din Écartèlement)
Le Crépuscule des pensées (Amurgul gândurilor), 1940, trad. Mirella Patureau-Nedelco, Paris, L'Herne, 1991
Valéry face à ses idoles (Valery faţă în faţă cu idolii săi), Paris, L'Herne, 1970 (reluat din Exercices d'admiration)
Essai sur la pensée réactionnaire: à propos de Joseph de Maistre (Eseu asupra gândirii reacţionare, apropo de Joseph de Maistre), text introductiv de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-Haut, ed. Fata Morgana, 1977 (reluare a prefeţei la antologia de texte despre Joseph de Maistre, alese de Cioran, apărută la Monaco, la ed. du Rocher, în 1957)
Vacillations (Clătinări), 1970, illustraţii de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-Haut, 1998.
Sissi ou la vulnérabilité (Sissi sau despre vulnerabilitate), în Jean CLAIR (dir.), Vienne 1880-1938. L'Apocalypse joyeuse, Paris, éd. du Centre Pompidou, 1986 (retipărire)
L'Élan vers le pire (Elanul către rău), fotografii de Irmeli Jung, Paris, Gallimard, 1988.
No comments:
Post a Comment