Biografie
S-a născut la Iaşi în 1912, într-o familie de profesori, tatăl său fiind profesor de filosofie, iar mama sa profesoară de liceu. Mediul familial l-a încurajat în prodigioasa sa formaţie intelectuală.
În 1930 este admis ca student la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti, pe care o absolvă în 1940, obţinând titlul de Doctor în Medicină cu o teză asupra unor probleme de structuri histologice. În perioada 1942 - 1945, George Palade a servit în Corpul Medical al Armatei Române.
În 1946 s-a căsătorit cu Irina Malaxa, fiica industriaşului Nicolae Malaxa şi pleacă cu soţia sa în Statele Unite ale Americii, fiind angajat ca cercetător la New York University. Acolo l-a întâlnit pe Albert Claude, omul de ştiinţă care i-a devenit mentor. Doctorul Claude lucra în Institutul Rockefeller (Rockefeller Institute for Medical Research) şi l-a invitat pe Palade să lucreze împreună cu el în Departamentul de Patologie celulară. George Palade a realizat importanţa excepţională a microscopiei electronice şi a biochimiei în studiile de citologie. Cum nu era biochimist, a iniţiat o colaborare cu Philip Siekevitz. Împreună au combinat metodele de fracţionare a celulei cu microscopie electronică, producând componenţi celulari care erau omogeni morfologic. Analiza biochimică a fracţiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organule subcelulare ca un component major producător de energie. Cel mai important element al cercetărilor lui Palade a fost explicaţia mecanismului celular al producţiei de proteine. El a pus în evidenţă particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau "corpusculii lui Palade". Împreună cu Keith Porter, a editat revista "The Journal of Cell Biology" (Revista de Biologie Cellulară), una dintre cele mai importante publicaţii ştiinţifice din domeniul biologiei celulare.
În 1961 G. E. Palade a fost ales membru al Academiei de Stiinte al SUA(United States National Academy of Sciences). În 1973 părăseşte Institutul Rockefeller, mutându-se la Yale University, iar din 1990 lucrează la Universitatea din San Diego (California).
În anul 1974 Dr. George E. Palade primeşte Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, pe care l-a împărţit cu Albert Claude şi Christian de Duve."for discoveries concerning the functional organization of the cell that were seminal events in the development of modern cell biology.",, cu referire la cercetările Dânsului în Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale (the Rockefeller Institute for Medical Research), adică, în traducere: ,,pentru descoperiri privind organizarea functională a celulei ce au avut un rol esenţial in dezvoltarea Biologiei Celulare moderne."
Prezentarea Dr.-lui Palade de primire a Premiului Nobel (Nobel Lecture), a avut loc în Decembrie 12, 1974, cu tema: " Intracellular Aspects of the Process of Protein Secretion, " (în româneşte: ,,Aspecte intracelulare în procesul de secreţie a proteinelor"), care a fost publicată în 1992 de Fundaţia Premiului Nobel (the Nobel Prize Foundation),
A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1975.
La 12 martie 1986, Preşedintele SUA,Ronald Reagan, l-a premiat pe Dr. George Palade cu Medalia Naţională de Ştiinţă (National Medal of Science)-- în ştiinţele biologice, pentru merite deosebite constînd în: ,,descoperiri fundamentale --'pioneering'-- a unei serii esenţiale de structuri super-complexe cu înaltă organizare prezente în toate celulele biologice", (inclusiv cele umane).
În anul 2008, Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Colan.
În data de 8 octombrie 2008, George Emil Palade moare la vârsta de 96 de ani, în SUA.
Nota doctorului Palade privind colaborările sale în ştiinţă în anii 1960
Extrasul următor este un citat exact (verbatim) din Autobiografia doctorului Palade, publicată în documentele Fundaţiei Premiului Nobel:
"In the 1960's, I continued the work on the secretory process using in parallel or in succession two different approaches. The first relied exclusively on cell fractionation, and was developed in collaboration with Philip Siekevitz, Lewis Greene, Colvin Redman, David Sabatini and Yutaka Tashiro; it led to the characterization of the zymogen granules and to the discovery of the segregation of secretory products in the cisternal space of the endoplasmic reticulum. The second approach relied primarly on radioautography, and involved experiments on intact animals or pancreatic slices which were carried out in collaboration with Lucien Caro and especially James Jamieson. This series of investigations produced a good part of our current ideas on the synthesis and intracellular processing of proteins for export. A critical review of this line of research is presented in the Nobel Lecture" .
În traducere: ,,În anii 1960, am continuat să lucrez în direcţia procesului de secreţie intracelulară, folosind în paralel sau sucesiv, ambele moduri de abordare a problemei. Primul mod foloseşte exclusiv metoda fracţionării celulare şi a fost dezvoltată în colaborare cu următorii colegi: Philip Siekevitz, Lewis Greene, Colvin Redman, David Sabatini şi Yutaka Tashiro; această abordare a dus la caracterizarea granulelor de zimogen şi la descoperirea segregării produşilor de secreţie în spaţiul cisternelor din reticulul endoplasmatic (RE). Cel de-al doilea mod de abordare a utilizat în principal metode de radioautoradiografie şi a implicat experienţe pe animale 'intacte', cu secţiuni din pancreas, care eforturi au avut loc cu colaborarea lui Lucien Caro şi în special a lui James Jamieson. Această serie de experienţe a dus în bună parte la ideile actuale privind sinteza şi procesarea intracelulară a proteinelor pentru exportul în afara celulei. O prezentare critică, de ansamblu, a acestui mod de abordare se găseşte în textul cuvîntării mele la Ceremonia de Acordare a Premiului Nobel."
No comments:
Post a Comment