Emil Racoviţă - părintele biospeologiei

  Emil Racoviţă (n. 15 noiembrie 1868, Iaşi; d. 17 noiembrie 1947) a fost un savant, explorator, speolog şi biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran - peşteri şi pânze freatice de apă). A fost ales academician şi preşedinte al Academiei Române.

  Născut la Iaşi, şi-a petrecut copilăria la Şurăneşti, Vaslui. Şi-a început educaţia la Iaşi ca elev al lui Ion Creangă şi mai târziu al lui Grigore Cobălcescu, continuând apoi la liceul „Institutele Unite”. Fostul elev al geologului Grigore Cobălcescu, studiază la Facultatea de Drept din Paris, după dorinţa tatălui său, dar audiază concomitent şi cursurile Şcolii de antropologie. După obţinerea cu succes a licenţei în drept, se înscrie şi la Facultatea de Ştiinţe din Universitatea Sorbona, Paris, după absolvirea căreia (1891) lucrează la laboratoarele Arago în cadrul staţiunii biologice marine de la Banyuls-sur-Mer, unde efectuează o serie de scufundări la adâncimea de 10 m cu un echipament clasic Siebe-Gorman, pentru a studia viaţa subacvatică. Prezintă teza de doctorat în 1896.

 La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societăţii zoologice din Franţa. Este recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediţiei antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache. Această expediţie, care porneşte din Anvers la 10 august 1897, avea un caracter internaţional, pe lângă belgieni, la ea participând şi norvegianul Roald Amundsen ca ofiţer secund, medicul american Frederick Cook, meterologul polonez Antoine Dobrowolski şi geologul Henryk Arctowski.

 Cu prilejul escalelor făcute în Chile şi pe ţărmurile strâmtorii Magellan, efectuează cercetări complexe şi asupra florei şi faunei. În apropierea Ţării Palmer din Antarctica, expediţionarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei „Belgica” şi câteva insule (una numită de Racoviţă insula Cobălcescu). Expediţia mai înscrie pe harta încă incompletă a Antarcticii şi insula Wiencke şi Ţara lui Danco, după numele celor doi membrii ai expediţiei care au pierit în această călătorie.

  În perioada când „Belgica” a fost prizoniera gheţurilor (martie 1898 - februarie 1899) naturalistul expediţiei, împreună cu ceilalţi oameni de ştiinţă, au înteprins numeroase observaţii şi cercetări ştiinţifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuţie ştiinţifică mai mare decât a tuturor expediţiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a înteprins un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi altor păsări antarctice, care i-a adus o reputaţie bine meritată.

  Cele 1.300 de exemplare din flora şi fauna regiunilor cercetate adunate de Racoviţă au fost studiate de numeroşi cercetători, care au descris sute de forme necunoscute până atunci în lumea vegetală şi animală. La întoarcere a publicat o lucrare importantă despre Cetacee, în special balene.

  În 1900, devine director-adjunct al Laboratorului Oceanologic „Arago” din Banyuls-sur-Mer, Franţa.

  Ca urmare a descoperirii unor noi specii de crustacee în peştera Cueva del Drach din Mallorca, vizitată în 1904, domeniul îl fascineză şi renunţă la cercetarea în oceanologie pentru a se dedica ecosistemelor subterane.

  În 1907, va publica „Essai sur les problemes biospeologiques”, prima lucrare importantă dedicată biospeologiei din lume. După aceea, va iniţia un program internaţional de cercetare numit „Biospeologica” care să studieze fauna peşterilor, la început ca o activitate privată, dar în 1920, înfiinţează la Cluj primul Institut Speologic din lume. Pe lângă numeroşi cercetători români, Racoviţă aduce la Cluj şi o echipă de prieteni biologi de renume, doi francezi (Jules Guiart, René Jeannel) şi un elveţian (Alfred Chappuis).

  Între timp, scrie de asemenea un tratat evoluţionist, cu anumite abordări originale asupra subiectului.

  În august 1940, prin Dictatul de la Viena, Clujul a devenit parte a Ungariei, iar Emil Racoviţă se va muta la Timişoara, în timp ce Institutul Speologic va fi condus de prietenul său elveţian (deci neutru) Alfred Chappuis. După reîntoarcerea nordului Transilvaniei ca teritoriu al României, se va întoarce la Cluj, dorind să reorganizeze institutul, dar va muri înainte de a termina aceasta, la vârsta de 79 de ani.

Descoperiri ştiinţifice

  În timpul expediţiei din Antarctida Emil Racoviţă a avut posibilitatea să studieze viaţa imenselor mamifere acvatice, dar şi a pinguinilor. El a rămas în istoria ştiinţei şi ca descoperitorul balenei cu cioc.

Funcţii deţinute

 Senator, reprezentat al Universităţii din Cluj 1922-1926
 Rector al Universităţii din Cluj 1929-1930

 Preşedinte al Academiei Române de Ştiinţe 1926 - 1929

 Director al Institutului Speologic 1920 - 1947

 Membru al mai multor asociaţii ştiinţifice.

 Lucrări importante

„Essai sur les problemes biospeologiques” (1907) Biospeologica (1927) Evoluţia şi problemele ei (1929)